BLOG
>
Coaching individual

Coaching vs Psihoterapie

La psihoterapie mergem să ne rezolvăm o problemă, la coaching mergem că să ne atingem potențialul.

Știi și tu măcar o persoană care a apelat la psihoterapie sau coaching. Un coleg de serviciu, un prieten, o cunoștință de la care ai auzit că au apelat fie la una, fie la alta și au fost mulțumiți. Sau poate doar ai citit tu pe internet și ești curios să afli mai multe. Care este mai exact diferența dintre ele, în ce situații mergem la psihoterapie și când alegem mai degrabă coachingul?

Acest articol îți va clarifica diferența dintre cele două, cum se derulează un proces terapeutic și unul de coaching, prin ce diferă clientul de psihoterapie de clientul de coaching și ce obții în urma fiecăruia.

Ce este psihoterapia și când avem nevoie de ea?

Psihoterapia este procesul specializat, care ne ajută în restabilirea unei stări emoționale bune, atunci când ajungem să ne simțim anxioși, temători sau deprimați, ne ajută să găsim soluții la problemele din viața noastră (gestionarea dezamăgirilor, a durerilor, a insatisfacției la locul de muncă sau a problemelor în familie), ne sprijină să ne modificăm modul de a gândi și de a acționa astfel încât să avem relații mai bune cu ceilalți. La psihoterapie mergem când avem o suferință emoțională, simptome, tulburări mintale sau comportamentale pe care vrem să le diminuăm sau să le eliminăm. Toate sunt resimțite ca un disconfort ce invalidează atât modul în care ne simțim cât și modul în care relaționăm cu ceilalți.

Iată câteva exemple frecvente în care alegem psihoterapia:

  • când vrem să scăpăm de anumite anxietăți sau fobii
  • când avem stări emoționale negative provocate de depresie, traume și pierderi semnificative, despărțiri, divorț, situații conflictuale, schimbări semnificative de viață precum apariția unui copil, pensionare etc.
  • ca să eliminăm anumite comportamente disfuncționale și inadecvate: comportamente obsesiv-compulsive, dependențe, ticuri, reacții agresive sau comportamente dezadaptative
  • când avem simptome fizice generate de stresori emoționali: dureri de cap, de stomac, insomnii, reacții la stres etc.

Ce este coachingul și cum funcționează?

Coachingul este o abordare de top în dezvoltarea personală, una dintre cele mai rafinate și mai puternice metode pentru atingerea obiectivelor personale și profesionale. În coaching descoperi perspective noi la care nu te-ai gândit înainte și, cu suportul coachului, stabilești ce vrei să obții, cum și când o să obții. Clienții pot veni în coaching cu teme atât din viața personală, cât și din cea profesională.

Iată cateva exemple frecvente în care alegem coaching:

  • când vrem să ne dezvoltăm profesional sau personal: creșterea competențelor, punerea în aplicare a unei noi strategii, dezvoltarea carierei, pregătirea pentru un nou rol, dezvoltarea abilităților
  • când profesional vrem mai mult: să ne extindem businessul, să avem un plan de creștere a rezultatelor
  • când vrem o soluție în situații precum rezolvarea unei dileme, organizarea timpului, schimbări importante în viață, îmbunătățirea unei relații, eliminarea amânărilor, adaptarea la schimbare, gestionarea situațiilor dificile etc.
  • când vrem să ne descoperim potențialul personal și să vedem ce putem face cu el, să identificăm oportunități noi
  • când vrem să ne depășim blocajele și credințele limitative.

Teme în coaching vs psihoterapie

Aproape în toate cazurile temele cu care mergem la terapie diferă de cele cu care mergem în sesiunile de coaching. Exemplele de mai sus arată asta. Cu toate acestea, pot fi și teme comune, dar cu abordări complet diferite.

De exemplu, dacă îți este frică să zbori cu avionul și mergi la terapie, terapeutul te va întreba cel mai probabil când a apărut această frică în viața ta, cu ce o asociezi, va lucra gradual cu tine la eliminarea ei.

Dacă mergi la coaching cu obiectivul 'vreau să-mi elimin frica de a zbura cu avionul’, coachul te va întreba unde vei zbura când nu va mai exista această frică, cine și ce poate să te susțină să îți depășești frica, de ce este important pentru tine să zbori cu avionul, ce vei obține când vei ajunge acolo și la ce va conta asta în viața ta.

Prin ce diferă clientul de coaching de clientul de psihoterapie?

Clientul de psihoterapie este preocupat să-și rezolve problema, să-și diminueze suferința, să-și recâștige echilibrul emoțional. El este afectat de ceea ce i se întâmplă, este preocupat și de multe ori acaparat de problema lui, încât are uneori sentimentul că nimeni și nimic nu-l mai poate ajuta.

Clientul de coaching este funcțional, preocuparea lui este să obțină mai mult sau altceva în domeniul profesional sau personal, vrea să se dezvolte, să își atingă potențialul și să-l depășească. Este motivat de reușită și dezvoltare, este ambițios și determinat să-și folosească toate resursele.

Cum arată procesul de coaching și cel de psihoterapie?

Atât în psihoterapie, cât și în coaching există abordări și tehnici specifice. Ambele au la bază un dialog fundamentat pe teorii și intervenții, într-un cadru fizic adecvat și în baza unui contract.

  • În timp ce procesul terapeutic adeseori sondează în cauzele problemelor clientului, coachingul este un proces ascendent, orientat spre obiective viitoare.
  • În psihoterapie ne interesează trecutul persoanei, ce s-a întâmplat în viața omului până în prezent, momentele dificile. Ne interesează cum le-a integrat în psihicul lui, cum s-a adaptat la ele, ne interesează sistemul și cum și-a pus amprenta asupra lui.
  • În coaching pornim discuția cu clientul vorbind despre viitor, ce își dorește să obțină. Prin întrebări și tehnici specifice, coachul susține clientul să descopere ce își dorește cu adevărat și cum va ajunge acolo. Timpul discuției este viitorul și prezentul.
  • Atât coachingul, cât și psihoterapia, abordează atât omul individual, cât și grupul. Există forme de coaching de grup și de echipă, dar și forme de terapie de grup.
  • Un demers terapeutic, în cazul terapiilor scurte, durează aproximativ 10-15 ședințe și este un proces gradual de intervenție. Intervenția de coaching poate dura și o singură sesiune. În general însă, clienții apelează la mai multe sesiuni de coaching pentru că doresc să abordeze mai multe teme și obiective.

Ce obții în urma coachingului și a psihoterapiei

În urma unui proces terapeutic câștigăm echilibru emoțional și o funcționare mai bună, atât în interiorul nostru, cât și în relațiile cu ceilalți. Avem un sentiment de bine, de eliberare, de liniște și armonie interioară și ne înțelegem mai bine cu cei din jur.

La finalul unei sesiuni de coaching, clienții ies încântați și cu energie să-și atingă obiectivele setate, cu idei noi, cu perspective diferite și un plan de acțiune sau conștientizări puternice, care aduc schimbări importante în viață lor profesională sau personală. După o sesiune de coaching, schimbarea este rapidă la nivelul conștientizărilor pe care clienții le au, iar asta se vede în comportamentele lor.  

Ambele sunt intervenții de care avem nevoie. Fără una, am rămâne prizonierii trecutului, fără cealaltă nu am ști cât de mult ne putem dezvolta în viitor.


La psihoterapie mergem să ne rezolvăm o problemă, la coaching mergem că să ne atingem potențialul.

Vrei să experimentezi coachingul? Înscrie-te pentru o sesiune demonstrativă cadou aici.